Necunoscutul din „Blestemul iubirii”


La Teatrul Evreiesc de Stat, aveţi ocazia să vedeţi spectacolul  de excepţie, „Blestemul iubirii”, de Jacob Mikhailovich Gordin, în regia lui Kincses Elemer, scenografia fiind semnată de Clara Labancz.

„Blestemul iubirii” prezintă drama unei familii sărace de evrei, al cărei singur sprijin, Samuel Aşkenazi, este bătrân şi se ocupă cu greu de afacerile familei, iar copiii, fie au probleme care nu pot fi depăşite cu uşurinţă, fie nu sunt suficient de maturi pentru a prelua frâiele afacerilor ca să poată întreţine familia.
Tradiţiile şi obiceiurile tipice familiilor evreieşti de la început de secol XX, sunt evienţiate într-o manieră delicată, drumul către adaptarea la marile schimbări specifice modernismului dând naştere unor drame pe care sufletul omenesc de regulă nu le acceptă, nu le înţelege şi nu le găseşte rostul, dar le amplifică.
Povestea tulburătoare de dragoste dintre Berta, o tânără inteligentă, capabilă dar cu un defect congenital şi Bernard, un individ fără scrupule, aduce în prin plan încă odată importanţa pe care o acordă societatea aspectului exterior, felul cum sunt emise judecăţile de valoare şi prejudecăţile care iau naştere în acest context. Apariţia străinului, Louis, va da naştere unor tensiuni şi mai mari în relaţiile de iubire deja existente.
Ceea ce ar fi trebuit să însemne o rezolvare concretă a tuturor problemelor, respectiv întoarcerea acasă a capului de familie, se dovedeşte a fi, paradoxal, o complicaţie a situaţiei. Samuel Aşkenazi revine acasă împreună cu iubita sa şi fiica acesteia, Nina.
Iubirea se dezvăluie sub mai multe aspecte pe parcursul spectacolului, privitorul putând fi martorul atât al clipelor de iubire plină de divin, precum şi al clipelor de pasiune, obsesie, sau platonism…
Sacrificiul din iubire are un deznodământ tragic, de nebănuit, fiind o surpriză a încrengăturilor ţesute de autor în plasa blestemului iubirii.
Kincses Elemér, regizorul spectacolului a reuşit să facă o comparaţie foarte interesantă referind-se la „Blestemul iubirii”, prin următoarea afirmaţie:
„Recent, celebrul regizor de film James Cameron s-a scufundat într-un submarin – de unul singur! –  în Groapa Marianelor, în locul unde adâncimea este mai mare. A stat acolo ore întregi şi a filmat. El a declarat că jos există o altă lume. Unde a văzut şi a filmat vietăţi despre care ştiinţa de azi nici nu are habar.
Sub pretextul acestui text, vă propunem şi noi o scufundare în Marea… Dragostei. Noi, câţiva artişti, ne scufundăm în această «mare» formidabilă. Încercăm să ajungem chiar până la fund. Ce ne-aşteaptă acolo? Poate că ne va mângâia pe frunte un Înger, ori poate că în bezna adâncimilor ne-aşteaptă Diavolul. Oricum, trebuie să avem curajul de a-l privi în ochi!”

Mai multe puteţi citi aici.

Cristina Gazner

Anunțuri

About BroscutaNorocoasa

Tanara, entuziasta, talentata, curajoasa si indragostita.
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personala și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s